Cu deosebită bucurie vă invităm să participaţi la evenimentul special de hirotonisire / ordinare al pastorului Viorel Fofiu, eveniment care va avea loc duminică 13 octombrie 2013 începând cu ora 16:00, în localul Bisericii Adventiste Italiene din Forli, Via Curiel 53. Comisia de ordinare va fi formată din: pastor Florin Negruţ – vicepreşedinte cu pastorala al Comunităţii Baptiste de Oradea, pastor Alin Faur – secretar al Comunităţii, pastor Sorin Olaru – preşedintele Convenţiei Baptiste din Italia şi prezbiter Eugen Creinicean – casier al Convenţiei din Italia. Sunt invitaţi şi alţi pastori şi slujitori din Roma, Firenze, Ancona, Acqua Sparta şi alte localităţi. Dorim ca Dumnezeu să dea har şi binecuvântare peste această lucrare deosebită şi să-l îmbrace cu putere şi înţelepciune pe fratele pastor Viorel Fofiu. De asemenea, dorim ca şi alţi creştini să se pună la dispoziţia lui Dumnezeu pentru secerişul care este mare, dar cu puţini lucrători. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi şi să ne dea o bucurie deplină lângă El!
Etichetă: Viorel Fofiu
Biserica „Emanuel” din Forli s-a constituit biserică autonomă
Duminică 24 feb. 2013, începând cu ora 11:30 a avut loc la Forli adunarea generală anuală a Bisericii „Emanuel” din loc. A participat din partea Bisericii Baptiste „Golgota” din Torino fr. Eugen Creinicean, care s-a ocupat în mod direct de această biserică ca şi filială a Bisericii din Torino. A participat şi fr. Sorin Olaru ca observator din partea Convenţiei Baptiste din Italia, precum şi fr. Viorel Fofiu din Ancona. Fratele Creinicean a avut o cuvântare în care a prezentat încheierea lucrării dumnealui în Biserica „Emanuel” din Forli. După aceea, s-a discutat despre ceea ce înseamnă ca biserica să devină autonomă şi s-a făcut un act de constituire semnat de toţi membrii fondatori. De asemenea, biserica a ales în unanimitate pe fratele Viorel Fofiu din Ancona ca pastor girant pentru o perioadă de şase luni, urmând ca apoi să decidă dacă îl vor alege ca pastor doar pentru Biserica „Emanuel”. Au fost şi alegeri de comitet şi totul a decurs bine. A fost o adunare bună, de părtăşie, care credem că va ajuta la creşterea calitativă şi cantitativă a Bisericii Domnului din Forli. Dumnezeu să-l ajute pe fratele Viorel Fofiu în lucrarea pe care a început-o acolo şi biserica să-i fie alături pentru ca Împărăţia Domnului să se extindă. Aşa să le ajute Dumnezeu!