Vă anunţăm cu bucurie că prin harul lui Dumnezeu va avea loc al IV-lea Congres al Convenției Bisericilor Creștine Baptiste Conservatoare Române și Moldovenești din Italia, care va avea loc la Chieri, în data de 29 martie 2014, începând cu ora 10:00. Invitat special pentru acest eveniment este fratele pastor Ion Miron, președintele Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Republica Moldova. Dorim ca lucrările acestui Congres să ne unească și mai mult în colaborare şi în vestirea Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul să ne dea har şi binecuvântare!
Etichetă: pastor Ion Miron
Botez Nou-Testamental la Chieri, 05 iunie 2011
Biserica Creştină Baptistă Moldovenească din Chieri va fi în sărbătoare cu ocazia unui botez Nou-Testamental, în care 7 persoane vor declara public că sunt născute din nou şi că Îl urmează pe Domnul Isus. Serviciul divin va avea loc în Chieri (TO), Strada Andezeno 19, începând cu ora 10:00. Invitat special este pastorul Ioan Miron, preşedintele Uniunii Baptiste din Republica Moldova. Va participa şi pastorul Sorin Olaru din Torino. Dumnezeu să fie proslăvit prin toată această lucrare deosebită!